Patru politisti vasluieni, absolventi de opt clase, respectiv scoala profesionala, au fost trimisi in judecata, pentru inselaciune, instigare la fals material si fals intelectual, dupa ce au folosit la angajare, diplome de bacalaureat false.
Cei patru erau sergenti la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui, iar în urmă cu cinci ani, când au trecut în corpul agenţilor aveau obligaţia să fie absolvenţi de liceu.
Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi cei patru agenţi au ataşat la dosarul pentru concursul de angajare diplome de bacalaureat false, fabricate în Republica Moldova, fără a urma însă, cursurile vreunui liceu.
Deşi cercetările se desfăşoară de mai bine de doi ani, în luna aprilie a acestui an, unul din cei patru poliţişti incriminaţi a reuşit performanţa de a se transfera de la Poliţia de Frontieră, la IPJ Vaslui, fără examen, doar printr-un ordin al şefului Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Până când instanţa se va pronunţa, cei patru agenţi au fost puşi la dispoziţia şefilor şi le-a fost retras armamentul din dotare. În tot acest timp vor încasa solde consistente. Conducerea Poliţiei de Frontieră a refuzat să ofere informaţii referitoare la cei trei agenţi cu opt clase.
Dosarul în care cei patru agenţi de poliţie sunt inculpaţi va avea un prim termen pe 11 septembrie, la Judecătoria Huşi, instanţa care va judeca fondul cauzei.
Considerând că le-au fost aduse prejudicii de imagine, prin acţiunea celor patru agenţi, atât Ministerul Educaţiei, cât şi IJPF Vaslui s-au constituit părţi civile în acest dosar.(George Ciubotaru)
sursa -
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu